Reduceri de Dragobete

Dragobete era fiul Babei Dochia (căreia i se zicea aşa nu fiindcă era în vârstă, ci fiindcă era ştiută din bătrâni – ca fiica regelui Decebal de care s-a îndrăgostit cuceritorul Daciei, împăratul roman Traian). Chipeşul Dragobete, un neastâmpărat şi un năvalnic, era un peţitor şi un naş al animalelor – iar Românii l-au considerat protectorul iubirii celor care se întâlnesc de ziua lui – când omul participă la bucuria naturii, pregătindu-se de venirea primăverii, la început de an agricol / odată cu ieşirea ursului din bârlog. Cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, fiindcă Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat. Îmbrăcaţi de sărbătoare, fetele şi flăcăii se întâlneau în faţa bisericii şi plecau să caute flori de primăvară – mai ales ghiocei – prin păduri şi lunci. Sărbătoarea de Dragobete era un prilej pentru comunitate de a afla şi ce cununii se pregăteau peste an. Nici oamenii mai în vârstă nu stăteau degeaba, de Dragobete fiind ziua în care trebuiau să aibă grijă de toate orătăniile din ogradă dar şi de păsările cerului – ce se puteau logodi atunci. În această zi nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Toţi socoteau sărbătoarea ca de bun augur. Se spunea că tinerii care nu au petrecut de Dragobete sau cei care n-au văzut măcar o persoană de sex opus nu-şi vor mai găsi pereche tot restul anului. Femeile obişnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase tot anul. Fetele mari strângeau de cu seara ultimile rămăşiţe de nea, numită “zăpada zânelor” iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumuseţare şi pentru diferite descântece de dragoste. Pe 24 Februarie – de Dragobete – pentru Români este sărbătoarea iubirii.

Pentru că noi, la Farmacia Ardealul, ținem la tradiție, dorim să marcăm această sărbătoare cu un discount de 5 % la toate cumpărăturile făcute pe www.farmaciaardealul.ro în perioada 20 – 24 februarie 2013. Pentru a beneficia de acest discount, comanda dumneavoastră trebuie să includă un produs din gama SANODERM, gama proprie a Farmaciei Ardealul ce conține produse fabricate în laboratoarele farmaciilor noastre de către farmaciști specializați. Activarea discount-ului se face introducând codul “dragobete” la finalizarea comenzii dumneavoastră iar discount-ul nu se cumulează cu alte reduceri acordate pe site-ul nostru. De asemenea, pentru a alege cadoul perfect pentru perechea dumneavoastră, vă recomandăm să studiați ofertele de la categoria CADOURI, categorie ce conține pachete de produse deja pregătite pentru a fi oferite celor dragi, la prețuri neegalate în online-ul românesc.

La final, vă urăm “La mulți ani fericiți alături de persoana iubită”!

Dragobete Valentin Day

Leave a Reply